Primul pas spre libertate!** Opt jucători de la Sportul au fost declarați liberi de către Consiliul Național de Soluționare a Litigiilor

Redactor:
Daniel Remes
Primul pas spre libertate!** Opt jucători de la Sportul au fost declarați liberi de către Consiliul Național de Soluționare a Litigiilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul Vasile Șiman a anunțat că va face apel

Decizia recursului din cazul lui Ferfelea a fost amânată pentru 30 aprilie

Amânați la fiecare termen până acum, fotbaliștii Sportului au scăpat în sfârșit de problemele cu patronul Vasile Șiman. Marți după-amiază s-au judecat cazurile mai multor jucători, iar prima instanță le-a dat câștig. Consiliul Național de Soluționare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a decis ca jucătorii Daniel Lung, Sebastian Ghinga, Răzvan Patriche, Leonard Dobre, Octavian Ormenișan, Codruț Cioranu, Alin Nistor și Valentin Lazăr să devină liberi de contract. Pe lângă asta, cei opt urmează să-și primească și restanțele financiare. Decizia nu e definitivă, Vasile Șiman putând să facă apel în termen de cinci zile din momentul în care CNSL va trimite înștiințarea către jucători, club și către AFAN.

„Consiliul s-a pronunțat

ieri în favoarea jucătorilor. Secretariatul va redacta decizia în mai multe exemplare, care trebuie semnate de toți membrii. Abia apoi actele vor ajunge la jucători, la Sportul și la AFAN”, a declarat Emilian Hulubei, primvicepreședinte AFAN.
Pe de altă parte, atacantul Viorel Ferfelea a fost prezent ieri la Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal, dar decizia a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Ferfelea a fost susținut ieri de ceilalți jucători care sunt în litigii cu Sportul, grupul fiind condus de Dacian Varga.

„Jaful trebuie stopat!”

În timp ce Ferfelea era audiat, la sediul FRF și-a făcut apariția și Vasile Șiman, însă acesta a evitat orice contact cu fotbaliștii și cu presa. El a intrat prin spatele clădirii și a mers direct în biroul lui Adalbert Kassai. Contactat de ProSport pentru a-și spune punctul de vedere în acest caz, patronul Vasile Șiman era extrem de afectat de decizia dată de Consiliul Național de Soluționare a Litigiilor. „Nu știu ce să spun. Nu mă interesează. Voi face apel pentru că acest jaf trebuie stopat”, a spus Șiman.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×